sâmbătă, 18 iunie 2016

Jucării pe placul copiilor și nu numai


De multe ori mi se spune că sunt și mă comport ca un copil. Niciodată nu m-am supărat,mai ales că nici statura și nici înfățișarea nu mă dau de gol,și nu-mi poți ghici vârsta.
De aceea de multe ori ,dacă mă bag printre copii,mă pierd printre ei. Este în avantajul meu acest lucru, când vine vorba de joacă,pentru că nepoții mei cei năzdrăvani mă provoacă mereu la diferite jocuri.

Mai e puțin, deja miroase a vacanță .Parcurile  sunt pline de copii de toate vârstele și să nu credeți că  nu am început să ies  și eu apoape zi de zi, pierzându-mă printre ei. 


Stând într-o zi pe o bancă, la umbra unui pom,văzu-i cațiva copii făcând o grămadă ca la jocul de rugby.Mă întreb,oare ce se întâmplă,eram tare curioasă. Dau să mă ridic și în timp ce mă îndreptam spre ei,văd cum de la sol de ridică un elicopter. Nu unul adevărat,normal,ci de jucărie.Bucurie mare pe capul  lor,unul dintre ei,îl dirija dintr-o telecomandă iar ceilalți alergau după el. Îmi plăcea până și mie să încerc comenzile acelui avion,dar nu am îndrăznit să stric jocul copiilor.


Venind acasă și rămasă cu gândul la acel elicopter,am căutat pe net,în ideea de a găsi și eu astfel de elicoptere.Și am avut noroc,am dat peste un depozit online, la categoria jucării și am făcut o comandă de 2 elicoptere,unul roșu și unul albastru. Am zis, că sigur o să le placă nepoților mei.Și ca să nu se certe,am luat și pentru fată și pentru băiat,pentru că prețul e unul chiar foarte bun .

Iar de acum,de câte ori or să vrea jucării,știu exact unde să caut o mașinuță electrică,un camion,un avion și chiar o dronă,că tot sunt la modă.
Acum nu mai rămâne decât să vină vacanța și să trecem la joacă.

duminică, 5 iunie 2016

Reducerea trigliceridelor



Trigliceridele sunt un anumit tip de substanțe grase din sânge,așa numitele lipide.Ele au rolul de a elibera,între mese,energia necesară organismului,pentru a funcționa corespunzător.Un nivel crescut al acestora,crește riscul apariției unor boli cardiovasculare și al pancreatitei,de aceea trebuie ținute sub control.Nivelul normal de trigliceride nu trebuie să depășească 150mg/dl.
Iată mai jos,câteva sfaturi .



1.Acizii grași Omega-3
Acizii grași Omega -3,nu trebuie să lipsească din dieta zilnică,pentru că mențin flexibilitatea vaselor de sânge și scad numărul de trigliceride.Astfel de acizi Omega-3 îi găsiți în :
-peștele oceanic gras( somon,macrou,hering)
-uleiul de măsline
-alimente bogate în fibre(fasolea,spanacul,fulgii de ovăz)


2.Pătlagina
Infuzia de pătlagină scade și ea nivelul trigliceridelor.Se pune o lingură de plantă uscată,mărunțită,la o cană de apă clocotită,care se lasă să se infuzeze 10 minute și se bea câte o lingură la 2 ore.Această infuzie o consumați 2 săptămâni,după care poate fi reluat,dar numai după 10 zile de pauză.
 

3.Stilul de viață
 Nivelul crescut al trigliceridelor mai este asociat de obicei și cu numărul de kilograme în plus.În primul rând se recomandă scăderea în greutate ,dar prin adoptarea unui stil de viață sănătos.Renunțăm la alimente procesate,ce ajung în ficat și sunt sintetizate sub formă de trigliceride( bomboane,prăjituri,produsele de patiserie,orez,pâinea din făina albă).Înlocuim aceste alimente cu cele sănătoase și anume:
-orez brun
-cereale integrale
-paste și pâine din făină integrală
-fructe și legume
Îmbină regimul alimentar sănătos cu exercițiile fizice(plimbări,mers pe bicicletă,alergare) și poți accelera pierderea kilogramelor,dar mai ales scăderea nivelului de trigliceride.